Conform art. 1124 Cod civil, „Dreptul la acţiunea în anularea acceptării sau renunţării se prescrie în termen de 6 luni, calculat în caz de violenţă de la încetarea acesteia, iar în celelalte cazuri din momentul în care titularul dreptului la acţiune a cunoscut cauza de nulitate relativă," iar conform art. 1122 alin. 1 Cod civil, „Creditorii succesibilului care a renunţat la moştenire în frauda lor pot cere instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte
Daca a trecut mai mult de un an si moștenitorii, deși legal citați nu au intreprins nicio actiune - nu au acceptat dar nici nu au renunțat la moștenire, sunt prezumați ca au renunțat la moștenire si apoi succesiunea de dezbate fără ei, iar cota ce li s-ar fi cuvenit se împarte la cei ce se prezintă. Daca moștenitorii nu se înțeleg intre ei, si deși
Deschiderea procedurii la notar este posibilă doar dacă moștenitorii s-au pus de acord; în caz contrar, aceștia trebuie să apeleze la instanța judecătorească. Etapa I: Deschiderea succesiunii Cel mai devreme, succesiunea poate fi deschisă în aceeași zi în care persoana care lasă moştenirea a decedat.
Pentru a le exclude de la mostenire ar trebui ca ele sa se afle in situatia prevazuta de Codul civil, de nedemnitate succesorală de drept, art. 958, care operează pentru următoarele cazuri: a) persoană condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
a) este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.
K8JLW8V.
excluderea de la mostenire